Condiţii de participare la campania promoţională Cashback 2026 organizată de Festool („Campanie promoţională”)
Data: 19.01.2026
Prin participarea la campania promoţională, participantul acceptă aceste condiţii de participare.
- Organizator
- Campania promoţională este organizată de Festool GmbH, Wertstr. 20, 73240 Wendlingen, Germania, („Organizator”).
- Campania promoţională este desfăşurată de agenţia REINBOLDROST GmbH & Co. KG, Joseph-Beuys-Allee 6, D-53113 Bonn, desemnată de organizator, în calitate de furnizor de servicii tehnice, şi de secupay AG, Goethestraße 6, 01896 Pulsnitz, în calitate de instituţie de plată (denumite împreună „Agenţie”).
- Dreptul de participare
- Au dreptul de a participa toate persoanele fizice majore, precum şi persoanele juridice cu reşedinţa/sediul în Spaţiul Economic European, Elveţia sau Regatul Unit al Marii Britanii („Zona de participare“), cu condiţia ca organizatorul să aibă o reprezentanţă în ţara respectivă. Ţările din Spaţiul Economic European în care nu există o reprezentanţă corespunzătoare, în special Grecia şi Norvegia, sunt excluse de la participare.
- Angajaţii organizatorului şi distribuitorilor acestuia, precum şi angajaţii, personalul cu funcţii de conducere şi reprezentanţii acestora nu au dreptul de a participa la campania promoţională.
- Obiectul campaniei promoţionale
- Clienţii finali care, în perioada promoţiei desfăşurate între 07.04.2026 şi 30.06.2026 (consultaţi secţiunea 4) achiziţionează un produs promoţional din magazinul online Festool sau de la un distribuitor autorizat Festool din zona de participare, pe care îl înregistrează ulterior în cadrul campaniei promoţionale cel mai târziu până la data de 12.07.2026, vor primi o rambursare („Cashback”) în valoare de cca 500 RON. În cazul în care plăţile sunt efectuate în alte monede decât euro, din cauza fluctuaţiilor cursului valutar pot exista mici diferenţe faţă de suma specificată, care nu duce la obţinerea unui drept de revendicare a plăţii unei sume minore.
- Pentru fiecare persoană pot fi înregistrate maxim patru (4) produse promoţionale în cadrul campaniei promoţionale. Cashbackul poate fi revendicat o singură dată pentru fiecare produs promoţional în cadrul acestei campanii promoţionale. Se realizează o comparare a adreselor de e-mail, adreselor duble, codurilor IBAN şi numerelor de verificare. Pot participa maxim patru (4) persoane per gospodărie/companie. Participările multiple care încalcă aceste condiţii de participare, precum şi utilizarea altor măsuri de manipulare, duc la excluderea imediată a participantului din campania promoţională.
- Produse promoţionale
Cashbackurile vor fi plătite în conformitate cu prevederile acestor condiţii de participare pentru produsele menţionate în lista produselor promoţionale (disponibilă pe www.festool.ro/cashback-spring-2026). Produsele promoţionale sunt numai produse noi; produsele folosite sunt excluse din campania promoţională. - Participarea la campania promoţională
- Pentru a participa la campania promoţională, clientul final trebuie să comunice sau să furnizeze în formă corectă şi completă, până la data de 12.07.2026, într-un cont MyFestool înregistrat pe numele său, următoarele informaţii:
- Numele şi adresa participantului
- Adresa de e-mail a participantului
- Data achiziţiei produsului promoţional
- Numerele de verificare (nr. T. şi nr. S.) ale produsului promoţional
- Fotografia plăcuţei cu datele de pe produsul promoţional
- Factura scanată sau fotografia unei facturi sau a unei dovezi comparabile a achiziţiei, pe care să fie vizibilă clar data achiziţiei şi produsul
- Datele bancare necesare pentru transferul Cashbackului (deţinătorul contului, codul IBAN şi codul BIC)
-
Indicarea comerciantului de la care a fost achiziționat produsul promoțional
-
În cadrul înregistrării pentru campania cashback, produsul promoțional respectiv este înregistrat automat pentru garanția „all-inclusive”. Vă puteți dezabona oricând ulterior de la această înregistrare a garanției. Prin înregistrarea pentru cashback, sunteți de acord și cu condițiile de garanție Festool: https://www.festool.ro/probleme-legale/data-act
- Adeverinţa unei platforme de vânzări sau o chitanţă nu sunt suficiente pentru a face dovada achiziţiei. În plus, dovada achiziţiei nu poate fi eliberată unei alte persoane decât participantului.
- În cazul în care plata Cashbackurilor constituie un beneficiu impozabil, obligaţia de plată a taxelor îi revine destinatarului (clientului final).
- După primirea documentelor de participare, participantul va primi o confirmare de înregistrare prin e-mail de la Festool sau de la Agenţie, precum şi alte informări pe parcursul desfăşurării campaniei promoţionale. Festool şi agenţia însărcinată de Festool cu desfăşurarea campaniei promoţionale au dreptul de a contacta participantul prin e-mail sau printr-o scrisoare, dacă au întrebări legate de desfăşurarea campaniei promoţionale, şi să solicite dovezi suplimentare în cazul existenţei unor dubii justificate.
- Informaţiile care nu sunt transmise la timp, sunt ilizibile, incomplete sau incorecte, exclud dreptul de participare.
- Organizatorul îşi rezervă dreptul de a descalifica şi de a exclude de la participarea la campania promoţională participanţii care manipulează procesul de participare, care nu pot furniza dovezile solicitate în intervalul de timp solicitat, în cazul exprimării unor dubii justificate din partea organizatorului, sau care încearcă să facă acest lucru şi/sau care încalcă în culpă regulile de participare şi/sau încearcă în alt mod incorect şi/sau necinstit să obţină un beneficiu. În cazul excluderii justificate a unui participant, organizatorul are dreptul, chiar şi retroactiv, de a recupera un Cashback care a fost deja plătit.
- Pentru a participa la campania promoţională, clientul final trebuie să comunice sau să furnizeze în formă corectă şi completă, până la data de 12.07.2026, într-un cont MyFestool înregistrat pe numele său, următoarele informaţii:
- Plata Cashbackului
- Agenţia şi organizatorul vor verifica dacă există un drept la Cashback şi vor efectua plata Cashbackului în contul specificat de către participant.
- Plata va fi efectuată în termen de cel mult şase (6) săptămâni de la primirea documentelor de participare complete depuse în forma corespunzătoare şi în timp util.
- Dacă datele bancare specificate de participant sunt greşite, participantul nu are dreptul la un nou transfer. Acest lucru este valabil şi în cazul existenţei unor suspiciuni rezonabile de obţinere frauduloasă a plăţii Cashbackului, până în momentul în care această suspiciune este informată de furnizarea dovezilor solicitate de către organizator sau agenţie..
- Dreptul la plata Cashbackului este netransferabil. Plata în numerar sau plata în natură este exclusă.
- Dreptul la plata Cashbackului este anulat dacă se dovedeşte ulterior că au fost furnizate informaţii false sau că plata Cashbackului a fost obţinută prin metode frauduloase într-un alt mod. Beneficiile deja acordate trebuie să fie restituite.
- Obligaţia de restituire a plăţii în cazul returnării produsului
Dacă un produs promoţional care a fost înregistrat deja în cadrul campaniei promoţionale este returnat în termen de şase luni, dreptul la Cashback este anulat. Beneficiile deja acordate trebuie să fie restituite. - Protecţia datelor
Datele cu caracter personal furnizate în cadrul campaniei promoţionale Cashback vor fi prelucrate de organizator. Baza legală pentru prelucrare este art. 6 par. 1 lit. b) din RGPD. Pentru informaţii suplimentare referitoare la protecţia datelor, accesează: www.festool.ro/probleme-legale/protecţia-datelor. - Altele
- Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica, completa sau încheia prematur această campanie promoţională fără a oferi o notificare prealabilă.
- Aceste condiţii de participare se supun legislaţiei naţionale existente la sediul organizatorului, cu excluderea Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (CISG). Competenţa exclusivă de soluţionare a tuturor litigiilor este sediul organizatorului.
- Dacă una sau mai multe prevederi ale acestor condiţii de participare sunt sau devin nule, valabilitatea celorlalte prevederi rămâne neafectată.
- Dacă aveţi întrebări legate de desfăşurarea campaniei promoţionale, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail customerservice@festool.hu





































